Fungicid de contact cu efect multilateral în combaterea unui număr mare de boli la diverse specii horticole
Fungicid de contact cu efect multilateral în combaterea unui număr mare de boli la diverse specii horticole
Fungicidul Cuproxat Flowable se prezintă sub formă de suspensie fină, omogenă, mobilă, cu tendință de depunere în timp, dar cu o bună capacitate de revenire în sistem omogen, de culoare verzuie, cu un conținut de 345 grame/l sulfat de cupru tribazic (= 190 g/l cupru).
Avantaje
- previne și stopează mana și unele bacterioze la vița de vie, măr, tomate, prun, piersic și tutun;
- la pomii fructiferi se folosește pentru combaterea moniliozei, arsurii bacteriene și a rapănului;
- aderă bine pe suprafața frunzelor și nu necesită adăugare de adezivi;
- poate fi aplicat cu orice fel de echipament de stropire;
- este neutralizat și nu necesită adăugare de var;
- nu creează rezistență și învinge formele rezistente apărute în urma utilizării fungicidelor sistemice.
Cuprul, componenta activă din fungicidul Cuproxat Flowable, acționează prin contact, având efect multilateral asupra fungilor și bacteriilor.
Forma sub care este prezent cuprul – sulfat de cupru tribazic – permite eliberarea treptată a ionilor de cupru (75% din ioni sunt eliberați imediat iar 25% progresiv), fiind eliminată posibilitatea apariției fenomenului de fitotoxicitate, îndeosebi în primăverile reci și ploioase.
Produsul aderă bine pe suprafața frunzelor și nu necesită adăugare de adezivi (particulele de cupru sunt încărcate electrostatic). Formularea superioară și particulele fine asigură o acoperire mai bună și, în consecință, o protecție mai mare împotriva bolilor.
- În legumicultură – se aplică preventiv sau la apariția primelor simptome de mană sau arsuri bacteriene. Aplicat la răsaduri are și rol de dezinfecție a solului.
- La vița de vie – se va aplica postfloral. Utilizarea produsului spre sfârșitul perioadei de vegetație va asigura o mai bună maturare a coardelor.
- La pomii fructiferi – se aplică primăvara devreme, la ieșirea din repausul vegetativ pentru combaterea formelor hibernante ale agenților patogeni, în special pentru focul bacterian, rapăn și monilioză. Toamna se aplică la căderea frunzelor, pentru diminuarea formelor rezistente și menținerea igienei culturale.
- La tutun (răsat) – se aplică prin stropirea răsadului în faza de ”urechiușe”.
Recomandări de utilizare
Cultura | Agent patogen | Doza l/ha | Perioadă de pauză / Număr de Tratări |
Măr | Răpan (Venturia inaequalis) | 5 | 15 / (3) |
Viță de vie | Mană (Plasmopara viticola) | 3 - 6 | 15 / (6) |
Tomate | Mană (Phytophthora infestans)
| 3 - 4 | 25 / (4) |
Prun | Clasterosporioza (Clasterosporium carpophilum)
(Polystigma rubrum) | 5 | 15 / (3-4) |
Piersic | Bășicarea frunzelor (Taphrina deformans) | 7 | - / (2) |
Tutun | Mană (Peronospora tabacina)
| 3 | 20 / (2) |
Tutun (răsad) | Mană (Peronospora tabacina)
| 0.3% - 0.5 % | - / (-) |
Important!
Cantitatea de soluție recomandată este de 300-1000 l/ha la legume și de 1000 l/ha în cazul viilor pe rod, administrată ca tratament postfloral – dozele se folosesc diferențiat în funcție de presiunea de infecție.
Compatibiliate
Cuproxat Flowable nu este compatibil cu produse ce conțin acid fosforic sau bacterii, inclusiv BTK.
Tratamentul de iarnă cu fungicid cupric este esențial pentru protejarea plantelor împotriva infecțiilor fungice și bacteriene care pot apărea în condiții de iarnă umedă și rece.
Fungicidul cupric Cuproxat Flowable ajută la prevenirea dezvoltării și răspândirii acestor boli, asigurând o primă linie de apărare pentru pomi fructiferi, legume și alte plante.
Este important ca fungicidul să se aplice înainte ca simptomele infecțiilor să devină vizibile și să se repete tratamentul la fiecare 7-10 zile pentru a menține protecția continuă. Astfel, pot fi combatuți cu succes dăunătorii care iernează în stadiul de ou (inelarul, afidele, acarienii) pe ramuri, în crăpăturile scoarței sau cei care formează colonii pe pom (păduchii țestoși, păduchii lânoși etc.).
În cazul speciilor de pomi sâmburoși, boli precum ciuruiri sau bășicări ale frunzelor pot fi ținute sub control prin aplicarea corespunzătoare a acestor tratamente de iarnă.
- Solutia trebuie pulverizată cât mai fin și uniform pe toată suprafața trunchiului și ramurilor. Se începe din interiorul coroanei spre exterior și de la partea superioară a coroanei spre baza pomului.
- Stropirile de iarnă se efectuează în intervalul noiembrie-februarie. Acestea constau în aplicarea unui fungicid, urmat de un ulei horticol. Astfel, atât toamna (când minim 50% din frunze au căzut), cât și primăvara (înainte de umflarea mugurilor), se aplică un tratament cu un fungicid cupric, urmat de un tratament cu ulei horticol (la 10-14 zile după tratamentul cu fungicid), totalizând astfel 4 tratamente.
Întotdeauna se aplică fungicidul, urmat de uleiul horticol.